• Angela Zamfir, din comuna Dranic, judetul Dolj, va ȋncepe o afacere de familie in domeniul procesarii legumelor si fructelor
  • Tanara, impreuna cu mama si cumnata, au finalizat cursul de calificare ca lucrator in fabricarea conservelor din fructe si legume, organizat de Asociatia React in comuna lor
  • Cursurile sunt organizate prin proiectul „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud Vest Oltenia”

Craiova, 30 aprilie 2015 – La varsta de 25 de ani, Angela Zamfir, din comuna Dranic, judetul Dolj, are planuri in ceea ce priveste viitorul ei: se pregateste sa demareze, impreuna cu mama si cumnata sa, o afacere bazata pe producerea si comercializarea conservelor din fructe si legume.

„Imi place foarte mult ideea unei afaceri de familie, in care sa ne implicam si sa facem retete gustoase. Pe partea de retete, ma bazez pe mama, pentru ca ea este mai priceputa si cu o experienta mai mare. M-am inscris la cursul de lucrator in domeniul conservelor din fructe si legume pentru ca m-a interesat mult sansa unei calificari. In prezent, eu nu lucrez si desi sunt casatorita si am rude care ma sustin, vreau sa imi castig banii prin forte proprii. Prin urmare, cand am auzit despre cursuri, nu am stat sa ma gandesc si m-am inscris, alaturi de mama si cumnata mea”, a marturisit Angela.

La sfarsitul lunii aprilie, cele trei membre din familia Angelei si alte 23 de femei din comuna Dranic, au inceput cursul de antreprenoriat, in cadrul caruia se vor familiariza cu notiuni referitoare la bunul mers al unei afaceri si cu strategiile de promovare necesare demararii afacerii.

Pentru a le sustine pe femeile interesate sa infiinteze o afacere, Asociatia React va infiinta bucatarii comunitare complet dotate si avizate igienico-sanitar in comunitatile din care provin cele mai multe cursante. Bucatariile vor fi medii sigure de preparare a conservelor, atat pentru producator, cat si pentru consumator.

107 femei fara un loc de munca, absolvente a minimum opt clase si cu domiciliul in mediul rural din Dolj, Olt, Valcea, Mehedinti si Gorj, inca se mai pot inscrie la cursurile oferite prin “Anotimpuri la borcan – regiunea Sud Vest Oltenia”. Persoana de contact pentru inscriere este Leonard Sonei (0732 222 305).

“Ocupare si antreprenoriat rural in regiunea Sud Vest Oltenia” este un proiect de dezvoltare pe termen lung a zonelor rurale din regiune, fiind implementat si comunicat sub denumirea “Anotimpuri la borcan – regiunea Sud Vest Oltenia”. Acesta este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeste in oameni!