•  Laura Jijie, din comuna Soars, judetul Brasov, va pune bazele unei afaceri cu produse pentru diabetici, datorita proiectului „Anotimpuri la borcan – regiunea Centru”
Laura este inscrisa la cursurile gratuite de lucrator in domeniul conservelor de legume si fructe si de antreprenoriat, organizate de Asociatia React pentru 392 de femei din regiunea Centru

Brasov, 19 martie 2015 – Maine, 20 martie, va fi o zi importanta pentru Laura Jijie, in varsta de 45 de ani. Ea va obtine o calificare si va urma un nou vis profesional datorita cursurilor de lucrator in domeniul conservelor de legume si fructe si de antreprenoriat organizate de Asociatia React, prin proiectul „Anotimpuri la borcan – regiunea Centru”.

„M-am inscris la cursuri pentru ca aveam nevoie de o recalificare. Am trecut printr-o perioada grea din punct de vedere profesional, deoarece postul meu de la sediul Postei Romane din Soars a fost restructurat si am ramas fara serviciu. In prezent, sotul meu este singurul care are un venit in familia noastra si nu este usor. Cand m-am inscris, am vrut sa invat ceva nou si sa-mi cresc sansele de a ma reangaja. Acum, ca ne apropiem de terminarea cursurilor, stiu ca vreau sa-mi deschid o afacere.”

Laura isi doreste sa comercializeze conserve care pot fi consumate de persoane cu diabet, alaturi de retetele clasice din legume si fructe conservate. „La cursuri (de lucrator in industria conservarii legumelor si fructelor) am pregatit compot de mere fara zahar, deoarece una dintre colege are diabet si ne-am gandit sa facem ceva din care sa poata manca fara a-i pune in pericol sanatatea. Asa mi-a venit ideea ca as putea sa merg pe varianta asta, sa fac produse pentru diabetici si in paralel sa pregatesc si borcane cu traditionala zacusca sau cu muraturi”.

Dincolo de cursul de lucrator in domeniul conservelor, modulul de competente antreprenoriale i s-a parut Laurei cel mai interesant. Acolo a aflat care sunt pasii pentru demararea unei afaceri si ce mijloace de promovare sa foloseasca pentru a reusi sa devina o antreprenoare de succes.

Asociatia React o sprijina pe Laura dar si pe colegele ei si dupa terminarea cursurilor. Astfel, vor fi infiintate trei centre culinare comunitare de procesare a legumelor si fructelor, avizate igienic si sanitar, in comunele cu cele mai multe absolvente interesate sa devina antreprenoare.

Scopul cursurilor de lucrator in domeniul conservelor din fructe si legume si al celor de antreprenoriat, din proiectul „Anotimpuri la borcan – regiunea Centru”, este de a acorda femeilor fara ocupatie oportunitatea de angajare sau de initiere a unei afaceri in domeniul procesarii de fructe si legume, chiar in localitatile in care isi au domiciliu.

Prin „Anotimpuri la borcan – regiunea Centru”, sunt organizate cursuri gratuite pentru un total de 392 de femei care locuiesc in mediul rural ȋn regiunea Centru (judetele Alba, Brasov, Mures, Covasna, Harghita, Sibiu). Persoana de contact pentru inscrierea in programul „Anotimpuri la borcan – regiunea Centru” este Viorica Toader (mobil: 0732 222 311, e-mail: viorica.toader@asociatiareact.ro).

“Ocupare si antreprenoriat rural in regiunea Centru” este un proiect de dezvoltare pe termen lung a zonelor rurale din regiunea Centru, implementat si comunicat sub denumirea „Anotimpuri la borcan – regiunea Centru”. Acesta este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeste ȋn oameni!