• 167 de femei din localitatile rurale ale regiunii Sud Vest Oltenia au finalizat, pâna in acest moment, cursurile gratuite de lucrator in productia conservelor din fructe si legume si pe cele de competente antreprenoriale si TIC
  • Cursurile sunt organizate de Asociatia React in cadrul proiectului „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud Vest Oltenia”
  • Elena Secu, absolventa a cursurilor, vrea sa initieze o afacere in domeniul conservelor pentru iarna, in comuna Birca, judetul Dolj

Craiova, 23 iulie 2015 – 167 de femei fara ocupatie, din localitatile rurale ale Olteniei, au obtinut certificatul de lucrator in productia conservelor din fructe si legume, recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si de Ministerul Educatiei, si au dobândit notiuni antreprenoriale si de utilizare a calculatorului. Datorita proiectului „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud Vest Oltenia”, implementat de Asociatia React, toate aceste femei sunt acum pregatite pentru reincadrarea pe piata muncii sau chiar pentru demararea propriei afaceri.

Elena Secu, 52 de ani, din comuna Birca, judetul Dolj, este una dintre cursantele care intentioneaza sa lanseze o mica afacere in domeniul conservelor din fructe si legume.  Somera de câtiva ani, Elena si-a dat seama ca aceasta ar fi o buna oportunitate pentru a-si transforma talentul din bucatarie intr-o sursa de venit.

„E foarte greu sa gasesti un loc de munca, mai ales la sat si la vârsta mea. Am lucrat, pentru o scurta perioada, si in Italia, dar imi este greu, mi se face dor de familie si de tara mea. Mi-am dat seama ca singura solutie este sa incerc sa fac ceva pe cont propriu, sa gasesc o noua ocupatie prin care sa câstig niste bani”, a declarat Elena.

Asa a ajuns sa se inscrie la cursurile „Anotimpuri la borcan”, care  i-au adus nu atât o noua ocupatie, cât au dat o noua valoare unei ocupatii cu traditie la sat. „Nu ma gândisem ca as putea sa fac bani chiar cu dulceata pe care o pregatesc in fiecare an. La oras, oamenii nu mai au timp sa puna la borcane fructe si legume, sa faca dulceturi, compoturi, muraturi. Asa ca putem sa venim in intâmpinarea lor cu produsele noastre. Vreau sa mobilizez mai multe fete, colege de curs, si sa incercam impreuna sa dezvoltam afacerea. Am vorbit deja cu ele, sunt fete tinere si motivate, care merita o viata mai buna” a povestit in continuare Elena.

Inca 54 de femei se pregatesc, in prezent, sa obtina certificatul de lucrator in productia conservelor din fructe si legume. Inscrierile in proiect continua pâna la epuizarea tuturor celor 392 de locuri disponibile. Femeile fara un loc de munca, absolvente a minimum opt clase si cu domiciliul in mediul rural din judetele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinti si Gorj, interesate sa se inscrie, se pot adresa lui Leonard Sonei (0732 222 305).

„Ocupare si antreprenoriat rural in regiunea Sud Vest Oltenia” este un proiect de dezvoltare pe termen lung a zonelor rurale din regiune, fiind implementat si comunicat sub denumirea „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud Vest Oltenia”. Acesta este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeste in oameni!