Bucureşti – Asociaţia React prezintă studiul privind atitudinea şi comportamentul romȃnilor faţă de colectarea selectivă a deşeurilor de hȃrtie şi utilizarea produselor din hȃrtie reciclată, realizat ȋn cadrul proiectului „Dezvoltarea economiei sociale prin ȋnființarea şi dezvoltarea ȋntreprinderilor sociale”.Conform studiului, 51% dintre respondenţii de la nivel naţional declară că depozitează maculatura separat de restul gunoiului, chiar dacă peste jumatate dintre aceştia (54%) nu au ȋn dotare o pubelă sau un tomberon special. Mai mult, acest comportament nu este generat de o motivaţie financiară: doar 11% dintre cei care colectează maculatura susțin că intenţionează să comercializeze cantitatea strȃnsă intr-un centru de colectare.

De asemenea, 72% dintre respondenţi ştiu de existenţa produselor din hȃrtie reciclată, iar 64% dintre aceştia le şi folosesc. Cele mai utilizate produse de acest gen sunt: hȃrtia igienică, şerveţelele, pungile, prosoapele şi batistele de hȃrtie, colile de scris, caietele şi plicurile.

“Studiul nostru arată faptul că din ce ȋn ce mai mulţi romȃni consideră colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor acte fireşti de responsabilitate socială individuală. Prin proiectul nostru, Asociaţia React sprijină dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale, reciclȃnd maculatura strȃnsă pe plan local şi producȃnd ȋn, şi pentru comunitate obiecte din hȃrtie reciclată”, a declarat Anca Ștefan, managerul proiectului.

Mai multe informaţii despre gradul de utilizare a produselor din hȃrtie reciclată şi despre disponibilitatea populaţiei de a recicla maculatura, atȃt acasă cȃt şi la locul de muncă, găsiţi ȋn studiul postat pe site-ul www.fabricadebine.ro .

Studiul iniţiat de către Asociaţia React a fost realizat ȋn 2011, la nivel naţional, pe un eşantion de 1010 persoane selectate aleator, cu vȃrsta de peste 18 ani, din mediul urban.

Datele cercetării sunt confirmate de creşterea cu 20% a exporturilor de maculatură ale Romȃniei ȋn 2010 faţă de 2009 şi scăderea, cu acelaşi procent, a importurilor (sursa: Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură).

Conform Comisiei Europene, ȋn prezent, aproape jumătate din producţia de hȃrtie din Europa se bazează pe hȃrtia reciclată, ȋn creştere cu 25% faţă de 1998. Astfel, ȋn funcţie de cerinţele tehnice, pe piaţă există atȃt produse realizate dintr-o combinaţie de hȃrtie reciclată cu fibre de celuloză, cȃt şi produse realizate 100% din hȃrtie reciclată sau 100% din fibre de celuloză.

 “Dezvoltarea Economiei Sociale prin Înfiinţarea şi Dezvoltarea de Întreprinderi Sociale”, este un proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN (contract nr. POSDRU /84/6.1 /S/ 50269) prin Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte ȋn oameni! şi se ȋncadreaza pe Axa prioritară 6 – Promovarea Incluziunii Sociale.

Proiectul se desfaşoară pe durata a 32 de luni şi are ca finalitate ȋnfiinţarea a şase ȋntreprinderi sociale ȋn 5 din cele 8 regiuni de dezvoltare Romȃniei: București-Ilfov, Centru, Nord-Est, Sud-Vest Oltenia şi Sud Muntenia şi crearea a 150 de noi locuri de muncă pentru persoane cu dizabilităţi şi persoane care trăiesc din venitul minim garantat.

Întreprinderile sociale ȋnfiinţate ȋn cadrul acestui proiect vor derula activităţi ȋn domeniul reciclarii şi al prelucrării hȃrtiei reciclate (patru dintre ȋntreprinderi), dar şi de call center şi reciclare mase plastic. Produsele realizate de către acestea vor fi comercializate sub brandul “Fabrica de Bine”.

Asociaţia React este o organizaţie neguvernamentală, creată ȋn 2006 pentru a veni ȋn sprijinul actorilor societăţii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact ȋn comunităţile vizate. Organizaţia activează ȋn trei domenii: sănătate publică, educaţie şi integrare socială, are 5 sucursale ȋn care lucrează mai mult de 30 de angajaţi şi peste 200 de voluntari. Pȃnă ȋn prezent, Asociaţia React a obţinut 9 premii de excelenţă – naţionale şi internationale şi a contribuit la salvarea a mai mult de 120.000 de vieţi omeneşti. www.asociatiareact.ro.

***

Pentru informaţii suplimentare, sunteți rugati să o contactaţi pe Andreea Rotaru, manager de comunicare, telefon 0723212249, e-mail andreea.rotaru@asociatiareact.ro.

Vezi comunicat de presa Romanii isi arata deschiderea fata de reciclarea hartiei si fata de utilizarea produselor din hartie reciclat

Acceseaza Cercetare cantitativa si calitativa reciclare hartie